Cum conteşti în instanţă un proces-verbal de contraventie! Indiferent cum stă situația în realitate, un proces-verbal prin care ți se aplică o amendă trebuie să îndeplinească niște condiții pentru a fi valabil. Chiar dacă după depunerea contestației se suspendă sancțiunea cu pricina, e preferabil ca amenda sa fie platita in cel mult 15 zile pentru a
Sute de reclamații privind facturi „umflate” la service-urile auto! Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a demarat la inceputul acestei saptamani o serie de controale la service-urile auto din intreaga tara, in urma sutelor de reclamatii primite de la consumatori si transportatori privind practici comerciale incorecte si facturi „umflate”. „La începutul acestei săptămâni am demarat
Taxe mai mari pentru eliberarea permisului auto si a certificatului de inmatriculare. Incepând cu data de 17 iunie 2020, permisele de conducere vor fi eliberate la un tarif de 89 de lei, iar certificatele de înmatriculare, la 49 de lei, a anunţat RA Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Este vorba, așadar, despre o mărire
8 lucruri pe care nu le stiai despre asigurarea RCA! Dincolo de informațiile de bază despre asigurări RCA și de prețurile acestora, în acest domeniu există mai multe lucruri interesante și bine de știut. Ce este o asigurare auto! Asigurarea de răspundere civilă pentru autovehicule este un contract încheiat între proprietarul unui vehicul, persoană fizică
DUBAI! Locul unde cele mai scumpe mașini de lux stau aliniate, pline de praf, după ce posesorii lor n-au mai plătit ratele la leasing. Criza financiară nu a ocolit nici Emiratele Arabe Unite. In aceasta tara sunt legi stricte in privinta datoriilor. Cei ce nu îşi mai plătesc ratele sau amenzile, indiferent de motiv, ajung în
Perioada în care vehiculele abandonate pot sta pe domeniul public se va înjumătăţi! Perioada in care vehiculele pot sta nefolosite in parcare a fost redusa considerabil. Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede ca pot fi incluse sub incidenta Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara stapan sau abandonate