
Potrivit unui proiect de lege, sistemele de lumini suplimentare sau personalizate instalate pe masini vor fi interzise.
Asadar, miercuri, Senatul a adoptat, un proiect legislativ care prevede interzicerea deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care peturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului, de altfel si a a sistemelor personalizate, care luminează puternic.
In expunerea de motive a iniţiativei legislative se arata ca: “În ultima perioadă se remarcă faptul că maşinile de mare tonaj care tranzitează ţara noastră sau efectuează transport intern şi internaţional prezintă o serie de modificări la nivelul sistemului de lumini. De multe ori sunt instalate sisteme suplimentare personalizate, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii. Aceste lumini nu au nicio funcţionalitate în afară de personalizarea respectivului autovehicul de mare tonaj şi pot reprezenta un pericol în traficul rutier pe timp de noapte când conducătorii auto aflaţi la volanul autoturismelor pot resimţi senzaţii de orbire de moment şi pot avea reacţii instantanee ce pot conduce la derapajul maşinii de pe carosabil şi pierderea controlului asupra acesteia. În cazuri speciale sistemele luminoase neautorizate pot declanşa crize de epilepsie fotosensibilă, o afecţiune tot mai frecventă, asociată cu boli metabolice sau traumatisme cranio-cerebrale mai vechi”.
Mai pe intelesul nostru, aceste lumini pot deranja șoferii din autovehiculele mici reprezentand un adevărat pericol.
Comisia Europeana arata in expunerea de motive o statistica ingrijoratoare a Romaniei, avand o rata de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, Letonia fiind singura care o depaseste cu 106 persoane decedate în urma accidentelor rutiere
Ce spune mai exact noua lege?
Art. 44 – alin. (4) se modifică astfel:
- În circulația pe drumurile publice se interzice deținerea la vedere, montarea și folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră și sistemelor de lumini suplimentare personalizate, nestandardizate, care luminează puternic și intermitent pe timpul nopții, pe și în alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) (cele care apartin structurilor statului), precum și deținerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcționare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
Art. 112 alin. (1) lit. c) se modifică astfel:
- Vehiculul circulă noaptea fără faruri sau lămpi de semnalizare, dispozitive de iluminare și semnalizare luminoase, mijloace fluorescent reflectorizante, sisteme de iluminat personalizate care luminează puternic și intermitent, prevăzute în normele tehnice în vigoare.
Va fi considerată contravenție și va fi sancționată cu reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori dovezii înlocuitoare a acestuia, conducerea unui autovehicul cu asemenea sisteme personalizate, care luminează puternic și intermitent.
În legislație, în momentul actual, se prevede că nu ai voie să ai pe autovehicul decât luminile montate de producător.
Initiatorii proiectului sunt doi deputati ALDE, Ica Florica Calota si Toma Petcu, si un deputat PSD – Neculai Iftimie.
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată de senatori, cu 67 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi o abţinere.
Senatul a adoptat iniţiativa, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor având rol de for decizional.