
KPMG Advisory SRL, actualul administrator special al companiei Astra S.A., a convocat Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor (A.G.O.A.). Intrunirea a fost programata pentru 12 mai 2014, la ora 11. Daca nu se indeplinesc conditiile de cvorum, atunci A.G.O.A. va avea loc si a doua zi, la aceeasi ora. Tot pe 12 mai este convocata si Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor (A.G.E.A.), dar la ora 12. De asemenea, la randul ei, aceasta va fi amanata cu o zi daca nu se indeplinesc conditiile de cvorum. Cele doua adunari generale au fost anuntate oficial de catre Astra S.A. pe site-ul oficial.
Decizii pe care le va lua A.G.O.A.
Administratorul special al societatii Astra a convovat A.G.O.A.pentru a schimba auditorul statutar. In acest moment, auditor statutar este Societatea de Contabilitate, Expertiza Contabila si Consultanta Contabila SRL (SOCECC). Aceasta va fi inlocuita cu Deloitte Audit SRL. Reprezentantul noului auditor statutar, administratorul Ahmed Hassan, va semna cu reprezentantii Asta un contract de prestari servicii de audit pe o perioada minima de un an.
Decizii pe care le va lua A.G.E.A.
Pentru a imbunatati indicatorii financiari, administratorul special al Astra Asigurari vrea sa recapitalizeze societatea, obiectiv pe care l-a stabilit in urma unei analize financiare. Asadar, se doreste o majorare de 490.000.000 RON, dar aceasta se va efectua in mai multe etape. In prima faza, cat mai curand, se intentioneaza o majorare a capitalului cu aproximativ 70.000.000 RON.
Desi aflata sub administare speciala, Astra Asigurari are dreptul de a emite polite de asigurare. Mai multe detalii despre asigurari Astra pot fi gasite aici.