Lansat tocmai pentru a stimula achiziţia de masini noi, mai putin poluante, in ultimii ani, programul Prima Masina, a fost un eşec total.
Sunt puţini şoferi care au auzit de programul Prima Maşină. Şi tot puţini sunt şi cei care au luat un astfel de credit. 260 de români au accesat programul din 2014 până anul trecut, conform Fondului de Garantare. Adică, 65 de şoferi pe an.
Viorica Dăncilă a convocat o ședință de urgență la Guvern, ce va urma să aibă loc astăzi. Totodată, reprezentanții Guvernului au dat publicității ordinea de zi a ședinței respective, iar printre subiectele abordate se află și cel al programului Prima mașină 2019.
Asadar, de azi, Guvernul va introduce noi categorii de mașini care pot fi cumpărate prin acest program. Schimbările sunt necesare pentru că există riscul necorelării cu perioada de implementare a Programului „Rabla” 2019. În plus, autorităţile române se confruntă cu o procedură de infrigement declanşată anul trecut de Comisia Europeană şi cu un alt proces la Curtea Europeană de Justiţie, pentru aerul poluat din Bucureşti.
Ce categorii de masini vor fi introduce in programul Prima Masina:
- Autovehicul hibrid, cu cel puțin două convertoare de energie diferite și două sisteme de stocare de energie montate pe vehicul pentru a-i asigura propulsia, având un preț de achiziție de maxim 100.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 25% din prețul de achiziție al autoturismului
- Autovehicul electric hibrid, autovehicul hibrid care, pentru a-și asigura propulsia mecanică, preia energie din două surse de energie stocată, montate pe vehicul: un combustibil consumabil, respectiv un dispozitiv de stocare a energiei electrice (de exemplu: baterie, condensator, volant/generator etc.) care are o sursă de alimentare externă – Plug-in și care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km, în regim de funcţionare mixt. În cazul în care în COC (certificatul de conformitate al autovehiculului) este înscrisă cantitatea de emisii de CO2 conform standardului WLTP (World Harmonised Light Vehicles Test Procedure, stabilită în Regulamentul (UE) 2017/1.151 al Comisiei), cantitatea de emisii generată de autovehiculul nou trebuie să fie de maximum 70 g CO2/km NEDC (New European Drive Cycle, utilizat în temeiul Regulamentului(CE) nr. 692/2008 al Comisiei), în regim de funcţionare mixt, având un preț de achiziție de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din prețul de achiziție al autoturismului
- Autovehicul pur electric – orice autoturism, autoutilitară ușoară, autospecială/autospecializată ușoară sau cvadriciclu, propulsat/propulsată de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero NEDC, având un preț de achiziție de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din prețul de achiziție al autoturismului.