Rca-ul este de departe cea mai simpla forma de asigurare care este comercializata in Romania, insa acest lucru nu inseamna ca este si cea mai bine cunoscuta de catre asigurati. Fiind obligatorie, asiguratii vaneaza intotdeauna cel mai ieftin RCA si ajung sa neglijeze clauzele pe care le gasesc in polita de asigurare. De aici pot aparea o multime de probleme, atat pentru asigurat, cat si pentru cel pe care il pagubeste in cazul unui eveniment.
Se pare ca specificatiile din contractele RCA nu sunt cunoscute in totalitate de peste 80% din cei care incheie o astfel de asigurare, un procent extrem de mare.
Nu doar neglijenta asiguratilor este vinovata pentru o astfel de situatie, ci si slaba pregatire a agentilor. De multe ori, acestia nu informeaza asa cum ar trebui, iar acest lucru are efecte negative. Evident, agentii care lucreaza in companii mari, sunt, de regula, foarte bine pregatiti, problemele aparand la comerciantii de cartier care incheie si asigurari. Chiar o buna parte dintre ei prezinta lipsa cunostintelor in ceea ce priveste clauzele de baza ale RCA-ului, asadar, ignoranta asiguratilor poate sa fie, intr-un fel sau altul, justificata.
Problemele majore apar in momentul in care asiguratul trebuie sa fie despagubit sau in momentul in care apar evenimente neplacute.
Solutia ar fi simpla: O constientizare mai puternica din partea asiguratilor, a faptului ca este nevoie de citirea clauzelor si de insusirea lor, dar si o mai buna pregatire a agentilor.