2014 a fost un an destul de agitat pentru romani: s-a vorbit despre multe schimbari pe piata RCA, asiguratii au vrut polite ieftine in baza carora sa obtina rapid despagubiri mari, s-au revoltat, oamenii au iesit in strada, protestand… Dar pentru a intelege mai bine desfasurarea evenimentelor, cel mai bine ar fi sa le urmaresti in ordine:
Companiile de asigurari s-au trezit cu tot mai multe petitii din partea asiguratilor nemultumiti, ale caror daune se afla in crestere. Deoarece nu au putut creste pretul pe masura necesitatilor daunelor, au rezultat servicii de calitate mai slaba. Din pacate, este aproape imposibil de a se mentine preturi mici la RCA si totodata sa creasca valoarea daunelor, iar asiguratii sa beneficieze de servicii la standarde ridicate. Deoarece aceasta situatie nu mai poate continua, toti marii pioni de pe piata de asigurari – ASF si alte institutii, brokeri de asigurari si companiile de asigurare-reasigurare – vor trebui sa rezolve problemele cat de curand, in primele luni din 2015.
In ianaurie 2014, cativa membri ASF erau urmariti de DNA pentru fapte de coruptie, iar ca urmare, tot in aceasta perioada, ASF si DNA au verificat Carpatica Asigurari, suspectand compania de asigurari ca nu avea indicatorii de solvabilitate si lichiditate la un nivel corespunzator.
In februarie 2014 a fost luata „in vizor” Astra Asigurari, suspecta de subevaluarea daunelor cu 40%, companie care ajunge in cele din urma sa fie condusa de un administrator special. La sfarsitul lunii, DNA incepe sa-l urmareasca pe Dan Radu Rusanu (pe atunci era presedintele ASF), avand tot mai multe dovezi impotriva acestuia si a companiei Carpatica.
Martie 2014 aduce un nou presedinte la ASF, pe Misu Negritoiu. In prezent, acesta este tot la sefia ASF.
In aprilie 2014, Astra Asigurari deja pune in aplicari masurile impuse de administratorul sau special – isi majoreaza capitalul social.
In mai 2014, ASF a deschis procedura pentru redresarea financiara a Carpatica Asigurari.
La jumatatea anului 2014, in iunie, piata de asigurari scazuse cu peste 8%, perioada in care au crescut cu 70% daunele pentru vatamari corporale.
In septembrie 2014 se constata ca piata de asigurari a scazut cu 6%, prima RCA a crescut cu 3% si daunele pentru vatamari corporale au crescut cu 40%.
Noiembrie 2014 vine cu adoptarea normei RCA – de catre ASF – care le impune brokerilor sa specifice, pe polita de asigurare, comisionul lor. De asemenea, acestia trebuie sa fie mai transparenti cu cheltuielile din partea asiguratorilor.
In ultima luna a anului 2014 rabdarea a ajuns la limita, se organizeaza proteste – ASSAI isi scoate oamenii in strada, nemultumiti de situatia tarifelor de pe piata.
Ramane de vazut cum va evolua piata RCA in anul 2015.