
Şoferii care au permisul suspendat vor putea să reducă perioada suspendării dreptului de a conduce mult mai uşor, de câte ori vor ei, fără limite de timp.
Într-un proiect care a trecut astăzi de Camera Deputaţilor se aduc modificări legislaţiei rutiere din care dispar anumite condiţii care-i împiedicau pe mulţi dintre şoferi să reducă perioada de suspendare de la 90 sau 60 de zile la 30 de zile.
Deputatul PSD Costel Neculai Dunava vrea să relaxeze și mai mult acest segment la legislației și să le dea oportunitatea soferilorcu permisul suspendat să și-l recupereze mai repede decât ar trebui. Mai exact, vrea să fie redusă suspendarea carnetului la mai puțin de o dată la trei ani, cum e în prezent.
Sunt vizaţi cei care au consumat alcool şi au fost prinşi conducând maşina, cei care au fost găsiţi cu probleme grave la sistemul de frânare sau au depăşit viteza legală cu mai mult de 50 de kilometri la oră.
O prevedere asemănătoare există deja, însă se aplică numai celor care nu au mai beneficiat de reducere în ultimii 3 ani şi n-au avut permisul suspendat în ultimii doi.
Proiectul de lege înlătura aceste obstacole, aşa că, teoretic, şoferii pot cere permisul înapoi mai repede nelimitat atâta vreme cât nu provoacă un accident de circulaţie, băuţi fiind.
Ce se intampla mai exact daca proiectul va devein lege
De asemenea, dacă polițiștul rutier vă suspendă dreptul de a conduce în următoarele 30 de zile și circulați cu acea dovadă pentru 15 zile, în cele două săptămâni, puteți avea și alte încălcări de aceeași gravitate, asta înseamnă că pedepsele se suprapun si nu se mai adaugă.
Cătălin Codescu, președinte al Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație, declara: “Sancțiunile trebuie aplicate în funcție de gravitatea abaterii. Ori dacă pentru toate tipurile de abateri, indiferent de gravitatea acestora, conducătorii auto sunt sancționați la fel, respectiv 30 de zile de suspendare a dreptului de a conduce, este clar că legea nu mai are aplicabilitate. În trafic va exista realmente o haiducie”.
Costel Neculai Dunava sustine contrariul: “Eu nu cred că încurajez conducătorul auto să nu respecte legea. Din contră, eu cred că prin această lege conducătorii auto vor fi mai atenți și vor respecta legea mai mult decât înainte. Vrem să degrevăm munca din instanțe, sunt prea multe dosare de contestare. Asta este pentru cei care greşesc o dată la nu ştiu câtă vreme”.
Proiectul va intra în vigoare când şi dacă îl va promulga şi Preşedintele.
Tot in acest an Deputatul ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada cand sa le fie suspendat permisul de conducere, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei.
“În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată deputatul ALDE în proiectul de lege depus, în procedură de urgenţă, la Senat.