Ce este asigurarea | Definitie | Notiuni de baza | Informatii generale

Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar şi cel mai frecvent întalnită în practică, constă în protecţia financiara pentru pierderi cauzate de o gama larga şi variată de riscuri.

Asigurarea are la baza un acord de voinţă (contract) încheiat între asigurător şi asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat, obligându-se sa acopere asiguratului contrava­loarea daunelor (respectiv suma asigurată în cazul asigurărilor de viata) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul plăţii de către asigurat a unei sume de bani, numită "primă de asigurare".

Plătind asigurătorului prima de asigurare, calculată prin aplicarea unui procent mic la valoarea asigurabilă, asiguratul primeşte în schimb garanţia de despăgubire împotriva pierderii posibile şi viitoare pentru oricare dintre riscurile incluse în condiţiile de asigurare.

Protecţia riscului se constituie, astfel, într-o marfă specifică (un serviciu), care se vinde şi se cumpără ca orice altă marfă pe o piaţă specifică, numită "piaţa asigurărilor", parte a pieţei serviciilor financiare.

În literatura de specialitate se intâlnesc abordări şi modalităţi de expri­mare diferite prin care, de fapt, se desemneaza acelaşi lucru. Unii autori consideră că asigurările pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care există suficient de multe definiţii, din care vom prezenta câteva.

John Downes şi Jordan Elliot Goodman, în "Dictionary of Finance and Investment Terms", definesc asigurarea ca fiind "sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conştiente de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care ramburseaza sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită prin investirea primelor pe care le primeşte ...   Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care poate mai uşor să plătească pagubele.

În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din doua puncte de vedere, şi anume:

1. Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită şi ca "finanţare" a unei pierderi, în condiţiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecinţele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activităţii sau supravieţuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii de produse.
2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se combină prin contribuţii prezente sau promise la un fond din care se plătesc despăgubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigu­rarea se bazează pe transferul riscului de la un individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu sume mici ceilalţi indivizi.

Din punct de vedere al asigurătorului, asigurarea apare ca un mijoc de reţinere, fiind un mijloc de retenţie şi combinare. Asigurarea apare ca un mijloc detransfer chiar al unor riscuri între mai mulţi asiguraţi, într-un mod centralizat, printr-o administrare în comun a mai multor riscuri (pooling risks). Prin aceasta, asigurătorul îşi îmbunatăţeşte abilitatea de a prevedea pierderile potenţiale.

O alta definiţie este dată de Yvonne Lambert Faivre care consideră că "sub aspect tehnic, asigurarea este operaţia prin care un asigurător, organizând peprincipiul mutualitatii un număr mare de asiguraţi, expuşi la producerea unor anumite riscuri, îi despăgubeşte pe aceia dintre ei care suferă un sinistru pe seama fondului comun constituit din primele incasate."

D.S. Hansell defineşte asigurarea ca "un instrument care oferă compen­sarea financiară pentru evenimentele nefericite, plăţile fiind efectuate din contri­buţiile mai multor părţi care participă la această schemă. Rezultă din această definiţie existenţa unui fond care se formează prin contribuţia tuturor asiguraţilor (sub forma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru cei care suferă pierderi.

Asigurarea are ca scop combaterea efectelor adverse ale riscului. Riscul este prezent permanent şi oriunde şi, practic, orice activitate economică, politică, socială, culturală sau de altă natură este ameninţată de producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi. În mod similar, viaţa fiecăruia, proprietăţile,pot fi afectate de accidente, cutremure sau alte catastrofe. Evident unii pot fi mai mult ameninţaţi decât alţii prin natura activităţii, localizării geografice şi a altor factori. Din punct de vedere al asigurării, nu orice pericol la care sunt expuse bunurile sau oamenii poate fi asigurate.

Aşadar, asigurarea are la bază un acord de voinţă între o persoană fizică sau juridică în calitate de asigurat şi o persoană juridică în calitate de asigurător, prin care asiguratul cedează asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obţine protecţia asigurătorului. Pentru această protecţie, asiguratul plăteşte asigurătorului o sumă de bani, numită primă de asigurare, urmând ca în cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despăgubeasca pe asigurat pentru daunele suferite. Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacţie al cărei obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv a protecţiei pentru pierderea posibilă şi viitoare datorită producerii riscurilor agreate. Preţul acestei protecţii este prima de asigurare.

Asigurarea are la bază principiul mutualitătii, potrivit căruia fiecare asi­gurat contribuie cu primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor suferite de asiguraţi. Aşadar, în schimbul unei sume de bani relativ mici, asiguratul va avea garanţia protecţiei în faţa riscurilor, iar asigurătorul are rolul de a gestiona acest fond. Scopul asigurării îl constituie protecţia financiară, respectiv repunerea asiguratului în situaţia patrimonială existentă înainte de producerea dezastrului, şi nu obţinerea unui profit sau îmbogăţirea asiguratului. Totuşi, acest fond se poate dovedi a nu fi suficient pentru a putea acoperi daunele produse. De aceea, asigurătorii trebuie să îşi sporească fondurile prin investirea acestor sume.

Este foarte important faptul că banii colectaţi de societăţile de asigurare din primele de asigurare nu aparţin acestora decat după ce a expirat termenul contractual. Până atunci, destinaţia acestor sume este legată numai de interesele asiguraţilor până la terminarea contractului. În mod deosebit, la asigurările de viata, dar şi la celelalte tipuri de asigurări, banii sunt încredinţaţi de către asiguraţi asigurătorilor care au obligaţia de a-i adminstra astfel încât să poată avea în orice moment lichidităţile necesare pentru a putea face faţă obligaţiilor de plată ce le revin din contractele de asigurare. Asigurătorul apare deci ca un custode al fondului de asigurare. În cele mai multe ţări, în special în cele cu o piaţă matură şi bine reglementată, există prevederi legale şi norme prudenţiale foarte stricte referitoare la modul de investire a sumelor disponibile (tipurile de investiţii permise, proporţia dintre acestea şi altele) pentru a se evita insolvabi­litatea sau falimentul asigurătorilor.

Aşadar, esenţa asigurării constă în dispersia riscului. Asiguratul transferă asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment.