Autoasigurarea | Definitie | Avantaje si Dezavantaje

Autoasigurarea este o altă formă de protecţie destul de mult utilizată. Ea constă în crearea de catre o persoană fizică sau juridică a unui fond, a unor rezerve proprii având ca destinaţie numai acoperirea pagubelor create din orice motiv (calamităţi, incendii, furt şi altele). Această formă de protecţie este numită impropriu autoasigurare, poate ar putea fi denumită mai corect auto­protecţie. Ea nu este o asigurare deoarece nu se bazează pe o relaţie contrac­tuală, nu există părţi contractante, asiguratul este în acelaşi timp şi asigurător şi nu respectă ideea de mutualitate, obligatorie în asigurare. Aşadar, riscul este reţinut de compania respectivă şi nu se încheie tranzacţii de cumpărare de asigurări.

În multe cazuri, pierderile mari pot depăşi, prin dimensiunea lor, sumele acumulate în fondul de rezervă creat până în momentul producerii ei. Prin crearea acestor rezerve, fondurile respective nu se mai pot folosi în circuitul de afaceri al firmei, fiind "blocate" pentru constituirea protecţiei.

Astfel de companii care decid să practice autoasigurarea sunt puternice sub aspect financiar şi preferă, pentru a-şi reduce costurile, să nu transfere fonduri la alte companii de asigurare. Ea se practică mai ales acolo unde există expunere la pierderi relativ reduse, dar cu o frecvenţă mai mare.

Printre avantajele utilizării autoasigurării, limitate de altfel, s-ar putea menţiona:

• Nivelul scăzut al "primelor" , dat fiind că vor acoperi numai riscul efectiv, nu şi alte costuri, precum comisionul brokerului sau al agentu­lui, cheltuieli de administrare şi marja estimată de profit a asigura­torului;

• Veniturile din investirea acestor fonduri create din prime aparţin asigu­ratului şi pot fi utilizate pentru creşterea propriului fond de protecţie sau reducerii contribuţiilor viitoare;
• Costurile viitoare pentru primele de asigurare nu vor fi afectate de istoricul daunelor la categoria de riscuri respective pe piaţa care, în condiţiile creşterii daunalităţii, pot determina creşterea lor la nivelul pieţei pentru acea categorie de asigurări;
• Prin natura protecţiei, prin autoasigurare se va stimula, în mod direct, reducerea şi controlul riscurilor;

• Nu există posibilitatea aparţiei unor dispute între asigurat şi asigurător în legătură cu daunele produse;
• Profiturile rezultate din autoasigurare vor creşte şi se vor acumula la fondurile asiguratului.

Autoasigurarea este practicată de firme foarte mari care au avut de-a lungul vremii un istoric al daunelor foarte bun (pierderi mici şi foarte rare), au adoptat măsuri de management al riscului adecvate activităţii lor şi, evident, au o capacitate financiara capabilă să le ofere posibilitatea autoasigurarii. De aceea, ele vor angaja şi un personal specializat în asigurări, managementul riscului şi investiţii pentru a fi posibilă administrarea eficientă a fondului astfel creat. În paralel, se poate apela la asigurare pentru anumite riscuri şi în anumite situaţii speciale.

Desigur că nici autoasigurarea nu este o forma perfectă. Dezavantajele principale ar fi următoarele:

• În cazul unei catastrofe, fondul poate fi folosit integral pentru acope­rirea piederilor sau poate fi insuficient, ne mai rămânând resurse pentru acoperirea daunelor din alte cauze; este posibil chiar ca întreaga organi­zaţie să intre în faliment sau să nu mai poată continua activitatea datorită imposibilităţii refacerii patrimoniului;
• În timp ce organizaţia poate plăti orice pierdere individuală, efectul agregat al mai multor pierderi dintr-un an ar putea avea acelasi efect ca şi o pierdere de catastrofă, în mod particular în primii ani de la formarea fondului;
• Investiţiile pot să nu ofere o fructificare suficientă ca în cazul unui portofoliu diversificat al unei societăţi de asigurări ;

• În multe situaţii este necesară angajarea unui personal relativ numeros pentru administrarea autoasigurării, crescând corespunzător costurile;
• Nu mai există consultanţa tehnică privind prevenirea riscurilor oferită de asigurători, care au experţi cu experienţă şi care nu vor fi folosiţi pentru autoasigurare;
• Statisticile privind daunele organizaţiei vor rezulta dintr-un număr relativ redus de situaţii şi, de aceea, este foarte dificilă o previzionare corectă referitoare la daunele viitoare;
• Există posibilitatea unor nemulţumiri din partea acţionarilor care numai pot intra în posesia integrală a dividendelor datorită creşterii fondului de autoasigurare; în acelaşi timp, câştigurile din investitiile fondului sunt, deseori, substanţial mai mici în comparaţie cu posibili­tăţile obţinerii de venituri prin utilizarea acelor fonduri în activitatea curentă a companiei respective;
• În perioadele dificile din punct de vedere financiar, există tentaţia de a se face împrumuturi de fonduri de la cel destinat asigurării la cel pentru derularea activităţii, reducând astfel capacitatea de autoprotecţie;
• De multe ori, managerii companiei sunt tentaţi să folosească fondul şi pentru acoperirea pierderilor din alte cauze decât cele pentru care a fost constituit (plăţi "ex gratia");
• Principiul de bază al asigurării privind dispersia riscului este încălcat;
• Contribuţiile la fond nu sunt întotdeauna deductibile, în timp ce primele de asigurare plătite sunt deductibile.