Mai multe companii de asigurări au anunţat că vor să majoreze tarifele la poliţele RCA, din toamna, pe motiv că service-urile au crescut costurile cu manopera.
Atenționarea vine din partea deputaţilor democraţi, după ce, aleşii PSRM au aprobat modificări care le permit brokerilor să revină pe piaţa de asigurări. Majorările ar putea fi de 14 %, cel puţin cu atât s-au micşorat asigurările după ce, la începutul anului, intermediarii au fost excluşi din sistem.
În replică, patronii service-urilor spun că reparațiile costă mai mult și pentru că firmele de asigurări fac deconturi cu întârziere, în unele cazuri doar în urma unui proces.
Din cauza majorării manoperei cu 14%, valoarea actuală a poliţelor de asigurare nu mai acoperă costul reparațiilor, susţin reprezentanţii companiilor de asigurare
Dacă tarifele ar rămâne la actuala valoare, despăgubirile ar putea fi acordate cu și mai mare întârziere.
În replică, patronii service-urilor susțin că manoperă s-a scumpit după ce au crescut cheltuielile cu salariile și utilitățile, dar și din cauza că firmele de asigurări întârzie deconturile.
În primele 3 luni ale anului, șoferii au plătit, în medie, 600 de lei pentru polița anuală RCA. Cu 3% mai mult față de aceeași perioada din 2018, arată cele mai recente date ale Autorității de Supraveghere Financiară, instituția care reglemeteaza piața asigurărilor.
Precizăm că din 1 februarie curent, costul poliţei RCA s-a ieftinit cu 15 % după ce autorităţile de atunci au interzis comisioanele pe care le percep brokerii din vânzarea asigurărilor. Cinci luni mai târziu, din 1 iulie, poliţele s-au scumpit cu opt procente, ca urmare a nemulţumirilor operatorilor companiilor de asigurări care se plângeau că nu au profit. Astfel, preţul RCA a ajuns să coste 704 lei.
În ţara noastră sunt 14 companii care eliberează asigurări de tip RCA, zece dintre acestea au dreptul să emită şi asigurări de tip Carte Verde.
In luna mai, politele RCA au avut o crestere cu 5%, de la 5.5 la 5.78 de milioane, conform datelor sustinute de ASF .
Conform datelor preliminare pe piaţă, valoarea primelor brute subscrise a urcat în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproximativ 7%, la 2,72 miliarde lei, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Cristian Roşu, la Forumul Internaţional Asigurări – Reasigurări (FIAR).
In primul trimestru din 2019, el a declarat că se constată o creştere a ratei daunei cu aproximativ 11% , faţă de trimestrul I 2018, dar şi o creştere a tarifului de referinţă cu aproximativ 10%, el fiind diferit pe clase şi grupe de maşini. Insa, dintr-o analiză amănunţită a tarifelor de primă, precum şi a încadrării în grupele superioare de bonusare din grila de bonus-malus a autovehiculelor asigurate.